academia de arte horia brenciu

Intenție

Numele meu este Horia Brenciu și în această toamnă deschid o Academie, un loc în care copiii, tinerii, adulții, toți iubitorii de muzică și de frumos să-și poată antrena talentul artistic, oricare ar fi acesta.

Când? Septembrie, Luni, bineînțeles.

De ce? Vine un moment când simți că poți să dai ceva înapoi, când poți să răsplătești energia cu energie.
Când eram adolescent, cineva mi-a oferit încredere și șansa  de a mă îndrăgosti de muzică.
Astăzi sunt cine vreau să fiu și simt că pot oferi, la rândul meu,  un imbold creativ unor noi generații.

Înveți, te distrezi, te descoperi, faci ce-ți spune inima!

despre academia de arte horia brenciu

Cine este Horia Brenciu ?

Activitatea mea mea publică, de televiziune și spectacole, are 26 de ani. Cea muzicală, însă, a început mult mai devreme. Am făcut 2 ani de canto și pian la Școala Populară de Artă din Brașov. Pe lângă asta, am activat în grupul coral Astra timp de 2 ani, în partida de tenori a grupului. În anii primei mele studenții am inițiat un cvartet vocal, iar apoi mi-am înființat prima trupă, “Apropo”. Toate acestea s-au petrecut până la vârsta de 20 de ani.

În ultimii 9 ani am activat în juriile a două emisiuni concurs de talente vocale, Vocea României (2011 – 2013) și X Factor (2014 – 2018), câștigând 4 titluri alături de 4 talentați artiști, 2 fete și 2 băieți, Julie Mayaya 2012, Mihai Chițu 2013, Adina Răducan 2014 și Jeremy Ragsdale 2017. Drumul fiecărui elev de-al meu către Marea Finală nu a fost deloc ușor, din contra. Totuși, talentul și carisma fiecăruia dintre ei, combinate cu sfaturile mele scenice și artistice, au dat roade în special în inimile telespectatorilor care i-au ales câștigători.

Eu cred că viitorii elevi ai Academiei mele ar trebui să beneficieze de consiliere asemănătoare. De-a lungul acestei perioade de 9 ani, am primit multe telefoane, sms-uri, email-uri de la părinți, copii, tineri, persoane care îmi puneau tot felul de întrebări legate de muzică, îmi solicitau evaluări sau antrenamente vocale. Mi s-au adresat multe cereri vizavi de comportamentul scenic. Mi-a fost imposibil să dau curs tuturor mesajelor, cu atât mai mult cu cât nu aveam nici setat cadrul pentru o asemenea avalanșă de situații. Ei bine, acum am găsit soluția tuturor intrebărilor: Academia!

Pentru părinți

În timp ce copilul tău își desfășoară cursurile de pian sau canto, poți și tu, ca părinte, să faci ce-ți place. Dincolo de materiile existente, pentru viitorul apropiat, pregătim cursuri speciale adaptate pentru părinți: yoga, teatru de adulți pentru amatori sau dansuri adulți.

Coordonarea Academiei

Academia de Arte Horia Brenciu va fi coordonată de Alice Dumitrescu Brenciu, soția mea. Pe lângă  experiența de mamă, esențială în orice interacțiune cu cei mici și nu numai, Alice are o activitate de peste 40 de ani în sectorul artistic, fiind pe rând, prezentator, redactor, producător de filme, de emisiuni tv și show-uri muzicale, în repetate rânduri, la cele mai importante posturi din România, totul culminând cu creșterea sănătoasa a celor 4 copii ai noștri!


P.S.

Primii elevi ai Academiei sunt Mina și Toma. Mina iubește baletul, iar Toma nu concepe viața fără tobe. Nu văd o școală mai bună pentru ei decât această Academie.